Nisipul de pe malul mării este umed şi rece. Paşii, celor doi-trei oameni rătăciţi pe plajă, se adâncesc în urme diforme... Pescăruşii îşi fac datoria—zboară, în cercuri, pe deasupra mării zbuciumate. Valurile se apropie şi se îndepărtează de mal cu sunet ritmic de pocnitură din degete.
Dar ce este acel punct care se zăreşte adâncindu-se în mare? Să fie un om oare? Da... Priviţi-l cum înaintează liniştit, prin apă, cu braţele-i atârnându-i, lipite strâns de trup, într-un gest de voinţă supremă. Uitaţi valul spumos cum se sparge, în jale, de piciorul lui stâng, care îl urmează, în înaintare, pe dreptul... Apa prea rece, frisoanele trupului, par să nu-l derajeze...
„Este nebun!”, strigă disperat un glas de femeie, uitată pe mal, printre scoicile adunate în pumn...
„Careva să-l salveze!”, continuă un bărbat ocolit de dorinţa de a se arunca chiar el, după sinucigaş, în valurile reci de apă...
Nimeni nu mai are acum curaj să se desprindă din împietrire—toţi stau castele de nisip, construite haotic de mâini de copii... Toţi stau şi se uită. Din când în când, printre buzele vineţii mai scapă câte un cuvânt... neterminat, însă—aproape şoptit. Nu se mai înţelege om cu om şi pescăruş cu pescăruş, iar lui... lui apa sărată de mare albastră i-a ajuns aproape sub bărbie...
Oamenii de pe mal—spectatori cuminţi—încă mai aşteaptă să vadă o zbatere agitată de braţe, însă încercarea de salvare se naşte sugrumată în gând sinucigaş. Iar el... el înaintează tot mai adânc în larg, călcând, pas după pas, scoici moarte sub picioare goale... iar mâinile... mâinile lui se lipesc şi mai strâns de trupul aproape înecat...
„Moare!”, se aude în linie de orizont un ţipăt ascuţit venind dinspre mal...
A fost ţipăt de om sau oare a fost doar pescăruş în zbor? El nu ştie... Pentru el nici nu contează... El zâmbeşte acum... dar acei oameni, înfipţi cu picioarele în mal, nu pot vedea cum înfloreşte acest zâmbet de izbândă în colţ de gură, pe mina albăstrită de atâta mare... Iar marea îl primeşte lacomă şi setoasă... îl îmbăţişează în tremur pasional de val. El o cuprinde cu privirea în tot necuprinsul ei... o dezbracă de sine, ca pe orice altă amantă... El mai înaintează un pas... apoi încă unul... De abia mai poate zări cerul, cu ochii acoperiţi de crusta subţire (ca o foiţă de staniol) a apei... care îl inundă, surzindu-i auzul, cenzurându-i privirea... Nici creştetul capului nu se mai vede răsărit în albastru... două-trei bule de aer plutesc, pentru o secundă, pe luciul tulburat al mării... apoi nimic.
Lumea de pe mal aşteaptă îngrozită... Nimeni nu îndrăzneşte să spargă liniştea de priveghi... Doar un pescăruş curios, nedumerit de ce s-a întâmplat, se apropie de mare, cu plescăit de aripi lovite de val... caută... Nu mai e nimic de găsit... Pe suprafaţa albastră plutesc doar câteva alge... Aici nu mai e nimic de văzut, aşa că pescăruşul, împreună cu toţi oamenii de pe mal, se îndepărtează de mare... ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat în larg...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu