Priveam la îngeri
şi îi vedeam demoni,
priveam la demoni
şi îi vedeam oameni,
iar fiinţa nenăscută încă
mă privea pe mine;
oare ce vedea ea?
Sufletu-mi este o stea,
un astru care
prin strălucirea sa
decolorează nebunia
minţii mele.
Mă orbeşte propria
mea strălucire
până când păleşte.
Mă dor gândurile mele
ce nu au fost
nicicând gândite.
Aş vrea să-L pot cuprinde
pe Dumnezeu în braţe
şi să strig îngerilor
că sunt mai sfântă
decât ei
fiindcă sunt OM.
Şi mi-aş dori
ca focul Iadului
să-l sting
dintr-o suflare
şi să-i provoc astfel
pe demoni.
Vise de muritor…
Vise că poţi să ajungi la stele,
că Iadul cel încins
pe tine n-are să te frigă,
că Dumnezeu eşti tu,
şi că doar tu contezi.
Iluzii...
Iluzii ce te fac
să-ţi pierzi mintea,
sufletul şi odihna,
şi nopţile
din negre albe să-ţi devină…
Destinul muritorilor…
Te naşti şi apoi…te ofileşti;
cu timpul toţi
au să te uite.
Te naşti ca să trăieşti
şi să te chinui,
şi-apoi menirea ţi-e să mori
ca să-nţelegi
ce-i libertatea.
E realitatea pe care
unii n-o pot
accepta.
Viaţa e singurul lucru
pe care-l
duci la bun sfârşit…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu