Ce ochi... ce ochi minunați avea
întunecaţi şi căutători
ca niciuna alta...
nu-şi amintea
când o întâlnise dintâi
dar ştia că o privise dansând
atât de unduitor din şoldurile-i
pline
dar nu pentru el dansa ea
- cadâna -
ci pentru sultan
şi pentru cei apropiaţi lui
iar el nu se număra printre aceştia
el era doar un emir venit
de departe
ca s-o-ntâlnească pe ea
s-o cumpere dacă i se permitea
s-o ducă cu el de unde venea
s-o facă soaţa sa
căci
frumuseţea ei străbătuse mări
şi ţinuturi deşertice
până ajunsese
la el
şi se-ndrăgostise din poveşti auzite
cântate despre dansurile ei
şi-n visele-i de noapte
scursă în oftaturi
de dorinţă şi
iubire
De ce tocmai acum?
De ce ochii ei?
trei zile trecuseră de deşert
fierbinte
de botelcă goală de apă
buzele-i erau crăpate
de prea mult
Soare
roşeaţa lui încingea nisipul
căldura se vedea
aburândă-n
zare
şi abia se mai ţinea
pe picioare
emirul
Apă... un strop de apă
de-aş avea...
şi cadâna iubită
îi tot juca în faţa ochilor-mpăienjeniţi
de fierbinţeală şi arsură
oaze verzi
părea că-i promite
ademenindu-l pe urmele ei
ş-aproape fără suflu - cuminte
o urma unde-i arăta ea
să meargă, să se ducă
unde deşertul era
mai pustiu
mai gol
mort
