Așa e cu Iubirea... (VII)

Ea: Am în suflet o mică speranţă... Şi anume că dacă stă cu mine, poate n-o să mai vrea să stea cu fata aia....... deşi... sunt foarte slabe şansele. Aproape nule.... Ce pot să fac?! Spune-mi tu... Eu nu mai am idei, mi-am jucat toate cărţile, am încercat tot ce a fost posibil şi imposibil.... Îl văd cum se frământă, l-am surprins de câteva ori cum mă privea ca şi cum ar fi vrut să-mi memoreze trăsăturile... Parcă cu milă... Niciunul dintre noi n-a înţeles niciodată de ce nu putem fi împreună... E ceva ciudat la mijloc... Ceilalţi îmi spun doar "lasă-l! uită-l!" de parcă mi-ar spune "mănâncă! dormi!". Nu e uşor deloc... Băiatul asta mi-a intrat în sânge, simt cum îmi circulă pe sub piele. Mă sufoc când mă gândesc la el... 

Ce pot să fac?!

Eu: Ai putea să nu faci nimic şi să laşi totul să curgă pe lângă tine până când ajunge să-ţi fie suficientă şi să te bucure doar dragostea necondiţionată de nimic pe care o simţi tu pentru el.

Aşa e cu Iubirea... abia în momentul în care încetezi să o mai cauţi peste tot, să mai alergi cu disperare şi frustrare după ea, să o fugăreşti nebun şi turbat ca pe o pradă, să te bucuri râzând isteric când reuşeşti s-o prinzi doar ca s-o târăşti legată c-o sfoară urâtă şi groasă peste tot după tine... după ce nu o mai dai din gură-n gură pe la colţuri, după ce nu o mai scuipi aruncând cu vorbe pătrăţoase şi grele în ea sau atunci când încetezi s-o mai împrumuţi oricui ţi-o cere sau când n-o mai vinzi pentru o punguţă cu doi bani... abia atunci când priveşti cerul şi poţi zâmbi liniştit deschizând blând şi larg palma... abia atunci vine la tine - timidă ca o rândunică - Iubirea. Abia atunci îndrăzneşte drăguţa să-şi deschidă şi ea pliscul ca să-ţi ciripească ţie în piept cine este şi cum stă treaba cu ea. Dacă ai închide palma acum crezi că rândunica nu s-ar sufoca? Eu cred că i-ai trosni în ea chiar şi oasele şi sărmana... nu îşi doreşte altceva decât să zboare pe un cer nemărginit, albastru şi frumos. În timpuri bătrâne, draga mea, nimeni nu îndrăznea să ucidă o rândunică - era considerată o pasăre sacră a veşnicei primăveri de iubire.

Și dacă stă cu tine și dacă stă cu ea, care e diferenţa? Tot un apartament de bloc... aceleași camere ticsite cu nimicuri, aceleaşi uşi înguste şi aceleași ferestre prea mici şi prea prăfuite... sau poate fereastra ta s-a lărgit între timp - cât ai privit cerul şi poate l-ai cuprins întreg în ea? Numai tu ştii asta... Dar eu cred că i-ar plăcea rândunicii tale să poată zbura liniștită pe un cer senin de Mai... i-ar plăcea, zic, să ştie că atunci când oboseşte de prea mult zburat poate veni cu încredere să se odihnească-n palma ta întotdeauna primitoare, care niciodată nu strânge, ci doar mângâie cu iubire mare.

Astea să fie întrebările tale pentru tine şi pentru nimeni altcineva: Am reuşit eu oare să cuprind cerul întreg în fereastra mea, şi dacă l-am cuprins... o sta prea-nghesuit sau are loc să se-ntindă-n dezmorţire cât pofteşte... e loc îndeajuns ca rândunica mea să se-nalţe şi să zboare bucuroasă? 

Draga mea, când iubeşti pe cineva... îl iubeşti oricum şi vrei să-i fie bine şi de-i singur și de-i cu tine şi de-i cu alta fiindcă Egoismul şi Iubirea... nu pot sta-mpreună... ele sunt... ca Luna şi ca Soarele atunci când nu se-nțeleg sau când sunt certați... Nu se mai caută pe cer, nu se mai întâlnesc, iar când totuşi o fac - o fac supărați... și ştii şi tu că atunci se face întuneric şi din tot cerul senin şi albastru rămâne lumină doar de-o eclipsă... Or în eclipsă păsările dorm, nu zboară. Înainte... demult... oamenii se temeau de eclipse, tu ştii? Acum cu toţii le caută să le găsească şi le aşteaptă nerăbdători... îşi cumpară chiar şi ochelari potriviţi pentru eclipsele lor ca să vadă mai ferit şi ochii să nu-i doară.

Ăsta este răspunsul meu către tine. Ce alegi însă să faci... ţine de tine şi de cât de mare ţi-este fereastra sufletului. Dar nu uita! - rândunica cunoaşte întotdeauna în ce palme să se încreadă...Ah! și atenție! mai sunt și vrăbioare... nu le confunda! Căci Iubirea nu-i doar Amor...