Aşteptare...

Vă rugăm închideţi

telefoanele mobile.

Începe spectacolul.

Atenţie!

Intră în scenă

actorul principal...Iisus.

Decorul?

doar o cruce de lemn

mâncată de timp.

El...într-un veşmânt alb,

cu ţepi adevăraţi

la tâmple.

Se aşază liniştit pe cruce.

Se ţintuieşte singur.

Eu...lângă el...

în genunchi.

El aşteaptă.

Sala aşteaptă.

E linişte.

Sala înmărmurită

priveşte.

Eu stau lângă el,

în genunchi.

Mi-am uitat replica...

Singura mea replică,

am uitat-o...

Oare ce trebuia să zic?

Trebuia să plâng?

Nicio lacrimă

nu se iveşte pe

obrazul meu.

Ce fac eu,

în genunchi,

aici?

Mă ridic.

Iisus se uită uimit.

Sângele curge

din tâmpla lui sfântă.

Iisus tace.

Stă ţintuit, aşteaptă şi tace.

Eu tac.

Sala aşteaptă.

Crucea aşteaptă

să fie slobozită

de trupul greu

al lui Iisus.

Regizorul piesei

se uită uimit la mine

şi aşteaptă.

Nu-i vine să creadă.

Care era oare replica mea?

Plec...

Părăsesc scena.

Într-un gest de sforţare

disperată

Iisus se coboară

de pe cruce.

Cade în genunchi.

Sângele curge.

Iisus se târăşte pe scenă.

Sala se ridică

în picioare să vadă mai bine.

Iisus vrea să mă urmeze...

dar...a uitat

pe unde e ieşirea.

Rămâne ţintuit pe scenă.

Cortina cade.

Eşec total.

Sala extaziată aplaudă.

Nu a înţeles...

nimic,

dar aplaudă...