Tu mă asculţi
de parcă o Şeherezadă
ţi-ar vorbi acum.
’O mie şi una de nopţi
de-ar avea,
tot ar mai vrea
să aibă
ca să-şi spună
povestea...
poveştile vieţii ei’
- te gândeşti.
Dar rămâi tăcut,
ascultându-mă
mai departe.
Nu îndrăzneşti să
rupi
şirul nesfârşit de
cuvinte
ce mi se rostogolesc
uşurel
de pe buze
şi-ţi cad ţie în
palmă,
blânde şi cuminţi.
Şi mă iubeşti acum...
acum când îţi vorbesc,
când îţi povestesc
despre toate.
’Mă fascinezi!’
- îţi vine să-mi spui
cu dorinţa de a-mi
cuprinde
capul între palme
şi de a-mi săruta
gura.
Dar ştii şi tu
că nu mă poţi
săruta...
cuvintele nu ar mai
zbura
din mine
dacă ai face-o.
Şi atunci...
pur şi simplu taci,
mă priveşti
şi îmi asculţi
povestea.
Şi despre multe vieţi
şi despre multe vise,
eu îţi vorbesc,
iar tu...
tu le trăieşti pe
toate.
Le trăieşti prin mine
şi prin povestea mea
neînchipuit de lungă.
-Ştii...pentru
mine...
nu există cuvântul Sfârşit.
- mă auzi că-ţi spun
şi mă aprobi
zâmbindu-mi
înţelegător şi cu
dragoste multă.
Un comentariu:
Frumos:)
Uimitor este faptul ca vibram folosind aproape aceeasi respiratie.
Citind randurile tale am simtit ca mi-am recitit propriile ganduri.
Trimiteți un comentariu