Joc de lumini şi umbre

Şi-n picături se

scurge-ncet

singurătatea

dintr-un ciorchine...

O rană deschisă-i

pământul gălbui,
iar cerul în două

se-mparte:

în ziuă

şi-n noapte.

Umbre şi lumini

se-ntrepătrund

cu zori

într-un apus

de soare

şi timpul se

scurge îndărăt.

La fel şi viaţa...

Există acum

decât trecutul.

Lumini

prea albe

orbesc cerul

şi-ntunecă

privirea,

şi ochiul cu

mulţi irişi

se-nchide deodată

şi vede

doar ce vrea

să vadă...

E liniştea

prea albă,

prea opacă

parcă.

Se aude doar

un fâlfâit

timid

de gând

şi o speranţă.

Un om din

viitor priveşte

spre trecut,

şi-o stea

priveşte acuma

un cer

ce a apus...