Ochii mei sunt
în interior.
Din piept
privesc afară.
Când sufletul
îi doare -
se-nchid,
se strâng
şi plâng.
Prin ei filtrez
orice cuvânt,
orice gând
şi orice trăire.
Sunt o păpuşă
cu ochi în loc
de inimă,
de suflet,
de minte
şi de gură.
Iubesc în pupilă,
iubesc în imagini
şi-n priviri.
Sunt o păpuşă
cu un rol
în teatrul vieţii,
o păpuşă
pe care
Dumnezeu o
mânuie mereu
atât de stângaci,
atât de greoi.
Îmi joc rolul
la infinit
fără să ştiu
ce mă aşteaptă.
Sunt o păpuşă
cu sufletul o stea,
un ochi de foc,
de fulgere,
sau poate chiar
de sticlă…
Ochii-mi sunt
singura legătură
cu lumea exterioară.
Sunt o păpuşă
incapabilă
să spună lumii
prin ce trece
sau ce simte,
considerată
prea mută
pentru sentimente.
O păpuşă uitată
pe-un raft,
într-un dulap…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu